joi, 1 mai 2014



Plânsoare de zodie


Primăvară cu cald şi cu frig,
Cu vânt şi cu praf în ochii miopi,
Vânzolind sub falsă ninsoare
Caişii albiţi de tineri
Arătându-şi sexul nevinovat
Din petale de floare,
Primăvară cu semnul ţărânii,
Că toate-ale prafului sunt,
Zodie a Taurului şi-a trudei
De-a fi victorios chiar şi cărunt,

Arenele-s pline şi însetate
De tremurul morţii din copite,
De tremurul vieţii din picioare...
Numai că întărâtarea,
Străpunsul înfuriatei jivine –
Puternicul Taur ce moare,
Răspunde în mine!

Şi fiţele îngâmfatului matador
Jucând flacăra roşului nebuneşte
Înfiptul săgeţilor lui,
Mult răbdător sufletul meu le primeşte...

Dar nu-i de ajuns:
Cei ce privesc
Şi-au plătit măcelul să-l ştie
Şi urlă durerea din bucurie,
Că omul e fiară şi fiara-n curând va muri,
Sunt tot eu , cu văzul meu lacom
De-o viaţă, de-o zi,
Trăind nelumeşte extazul şi graba
Acestei victorii din lupta degeaba...






Sub sigla lui „M

Ce istorie cu istoria!
În toate se pune
mult/ puţin din ce n-a fost
trăit, văzut
şi se ia
mult/ puţin din ce-a existat
întotdeauna doar la trecut...

Linia separatoare
dintre mult şi puţin,
oblica bandă
simbolizează cronicarul,
scriitorul la comandă
pendulând între
Frică şi Iubire
în faţa domnitorului,
făuritorului
de îndemn spre adevăr,
stăpânitorului
de firi şi fire...

De nu-i va fi înjghebată izbânda
adică gloria trasă de păr,
adică totdeauna învingerea duşmanului,
chiar dacă stăpânul a fost biruit,
pentru cronicar asta va fi osânda
din partea stăpânului mult iubit:
unde-i stau picioarele,
acolo-i va sta şi capul...
Ispăşitor? Ţapul!

Istoria,
adică toţi cronicarii şi diecii
au stat drept şi-au scris strâmb
din toţi vecii,
cu frica Celui de Sus şi a domnitorului
în pană şi-n oase,
pe steaguri şi steme,
papirus,
pe pagini de cărţi glorioase,
descoperind/acoperind
acelaşi sinistru mesaj/ peisaj:

hecatombe de schelete şi cranii,
al morţii jalnic ecou
dinspre învinşi şi învingători,
cu un mare şi singur erou:
d o m n i t o r u l,
cel viteaz cu toptanul,
luându-l pe Cel de Sus în gaj,
ales întotdeauna să biruie,
el, narcomanul,
victoriei/istoriei în sevraj...
De fapt crudul, lacomul, gloriosul
prin minciună şi neruşine,
prin a jefui din plăcere,
dorind ţării lui numai bine,
ţării lui înfulecând alte ţări,
îmbătat de putere,
zăpăcind mereu hotarele,
ca să aibă paşaport fiarele
spre liberă sfâşiere...
Coşmarul meu e o mare de sânge,
un popor de văduve conjugând pe „a plânge”,
acelaşi Dumnezeu peste robie şi eliberare
cu înălţate jertfelnice şi altare,
acceptând moartea corcită cu gloria...

N-am cum, nu pot să iubesc istoria!
Lăcomie, trufie, cruzime
în aceeaşi jalnică reţetă,
care de mii de ani se repetă!
Sub sigla lui „M”,
(un „V” întors pe dos şi dublat
cu ascuţişu-ncifrat!),
istoria mi se arată
de la grotesc spre sublim
un fel de „Hainele noi ale-mpăratului”
Fraţilor Grimm:
cu „M” de la „Minciună” şi „Moarte”,
de la „Masacru” şi „Milă”,
de la „Moştenire” şi „Mit”...
Masculinul” o duce „Miop” mai departe,
Măreaţa” lui forţă o cere...
Degeaba cârtesc în”Miit
semnând: o „Măruntă” „Muiere”.








Sculptând frunza



În toamna cu galben răvăşit
vântul zgâlţâia cerul,
ploaia biciuia frunzele,
omul galben salva una...

Sculpta în ea delicat un copac,
poate chiar cel care o născuse,
nu râvnea la glorie,
ştia că nimic nu rămâne
aşa cum se străduise,
dar îşi bucura pentru o clipă
ochii şi sufletul,
îşi ostoia nedatele mângâieri
iubirii lui de o clipă...

Vântul îl fluiera,
ploaia îl biciuia,
ai lui habar n-aveau
de sculptatul în frunză,
în clipa de-o viaţă a copacului,
în verdele de-o clipă al frunzei,
în galbenul de-o clipă al toamnei,
în praful de-o clipă al timpului...





De-ajuns / de neajuns

Doi ani îţi sunt de-ajuns
să-nveţi vorbitul,
chiar dacă vreo greşeală-ai să mai faci,
dar toata viaţa nu o să-ţi ajungă
să-nveti ceva esenţial -
să taci...

Doi ani îţi sunt de-ajuns
să-nveţi cititul,
chiar dacă uneori n-o faci prea bine,
dar toata viaţa nu o să-ţi ajungă,
să scrii din ce-au scris alţii
şi din tine...


Passionaria Stoicescu

ZILELE RÂMNICULUI – 2014


ZILELE RÂMNICULUI – 2014,
în perioada 14-18 mai 2014,



Ora 12.30 Scriitori pentru copii la… Palatul Copiilor
Întâlnire cu inegalabila Passionaria Stoicescu, cu Victor Gh. Stan, președintele Filialei București a Uniunii Scriitorilor – Literatura pentru copii și tineret, cu vocea de aur și dulcile povestiri ale Romaniței Ștențel, cu bunicul cu joben Vasile Groza și cu prof. univ. dr. ing. Vasile Szolga, prozator și artist plastic. Invitată specială: eleva din Basarabia Nicoleta Nicolau, autoarea unor volume de versuri frumoase ca o copilărie.