Decolteuri la balul epigramei

„Bruma e a toamnei, toamna e anotimpul coacerii, al maturităţii.

Numai cine are talent literar copt, hrănit cu multe lecturi şi scrieri, poate să culeagă la repezeală fructul

 proaspăt şi suculent al epigramei”

Passionaria Stoicescu

 Ne-a obişnuit cu candoarea şi graţia poeziei pentru copii, cu fagurii amari ai poeziei din stupul singurătăţii cu zumzet de lumini.

Ne-a răsfăţat cu harul zicerii, dând firescului din cuvânt strălucire de diamant şi căldură de lacrimă cântătoare.

Ne-a surprins, uluindu-ne cu ironia sa bine coaptă în ţestul de lut însufleţit al înţelepciunii, prin recentul volum de epigrame – „Decoltate”(Editura Detectiv Literar, Bucureşti, 2015) - un adevărat regal de spirit cu care dă cu tifla prea cenuşiilor noastre idei încorsetate în false pudori.

Şi totuşi, câtă luciditate sprinţară în insectarul cu numele de viaţă din lumea noastră veşnic prihănită de gânduri ce se-aţin de-a curmezişul inimii cu bruma ei de raţiune de care raţiunea cică n-ar avea ştire.

Citindu-i epigramele „decoltate”, cu care Passionaria Stoicescu intră pe poarta mare a creaţiei literare de acest gen, fără intenţia de a detrona pe nimeni (în regatul epigramei sunt tot atâtea tronuri câte hohote de râs sănătos!), te întrebi dacă nu cumva „decolteul” este chiar în mintea cititorului, necum în „inocenta” spusă a autoarei care se declară obsedată „fără ruşine, de scris şi de citit / epigramând în genul trivial”, ca să ne şi mărturisească de ce o face: „Vorbeşte clar redactorul din mine / Precum că-s obsedată ... textual”.

Şi, mă rog, ce-am fi vrut de la această exigentă poetă care a buchisit ani buni ca redactor de carte pentru atâţia confraţi (nu chiar toţi cu notă de trecere la examenul de limbă şi literatură română până la a le fi dat talentul brânci în lumea celor care mai cuvântă din chiar tagma literaţilor cu patalama!).

Tot „decolteu” să fie şi semnalata bizarerie a acelui „fenomen contemporan / pe care te jenezi să-l recunoşti: / oare-i iubeşte Dumnezeu pe proşti / de sunt atât de mulţi şi ... tot apar?”, sau „porcăria” repetată (din lipsă de fantezie?!) de niscai dedulciţi la păcat când „multe alte noi greşeli aşteaptă”?

Eternele poveşti cu el şi ea: soţie, soţ, amantă, soacră, noră, iubit(ă) de o viaţă sau de-o oră, bos, secretara jună, blondă, brună, gay şi gheişe, toată lumea bună, şi tetea, şi piranda, şi popi, şi deputaţi (ba chiar şi preşedinţi adevăraţi!), sunt de poetă atacate graţios, fără cruţare, cu ... armamentul glumei din dotare.

Să facem o escală printre acestea toate:

„ Să zicem „da!” unirii între gay” (zice poeta foarte polliticaly correctly!), dar o scrinteşte mai la vale: „De ce? Doar reproducerea-ntre ei / i-ar mai opri să reapară iar!” (Ce-i cu discriminarea asta imputabilă, madam, s-ar răţoi la autoare Sfânta Europa!)

Dar de minunea bisericească prin care un biet popă a tot strâns bani din tot satul pentru un clopot ca, pân’ la urmă, „tot bănetul strâns / doar de-un Audi 7 i-a ajuns!”, asta cam la ce „decolteu” s-ar potrivi?

Dar de „pudoarea” celui preşedinte care, zice-se, ar fi propus în şagă (poeta dixit şi, ştie ea ce spune, ba chiar şi noi mai ştim câte ceva!) ca „numele oraşului Băicoi / să se preschimbe pudic în Măidragă .”?

Dar ce-aţi avea de comentat despre curatul adevăr cum că „femeia îmbogăţită îndestul / independentă-i faţă de mascul” în vreme ce el, amărâtul, „posesor de mari averi / e dependent la culme de ... muieri!”

Şi, în sfârşit, (că altfel v-aş răpi chiar bucuria de a descoperi singuri acele perle ascunse-n scoica-epigramă a Passionariei Stoicescu!), să ne oprim la calamburul-furul – ilustrare perfectă a timpului cu care s-a nimerit să fim contemporani:

„Eşti hoţ la musulmani? Te-au amputat! / Adio mâini făcând vreo furăciune... /Eşti ... imputat la altă naţiune / iar la români eşti sigur... deputat!”

Vai, nu vă fie cu supărare, doamnelor şi domnilor deputaţi (ne)pătaţi, autoarea n-a făcut decât o mică licenţă poetică – un decolteu epigramistic îngust cam cât o lamă de tăiş de brici...

Prin proaspătul său volum de epigrame, Passionaria Stoicescu şi-a adjudecat un loc de prim rang între epigramiştii români contemporani.

Şi dacă vreuna dintre „decoltate” vi se va părea prea ... verde, întrebaţi-vă dacă n-ar trebui să mai încheiaţi o copcă la „mâna casnică a gândirii” care-a uitat de mângâiere...

Paula ROMANESCU