duminică, 23 octombrie 2016

PASSIONARIA STOICESCU - SOMETHING ELSE THAN SIGNS




         În curând prestigioasa editură bucureșteană eLiteratura va tipări cartea binecunoscutei poete Passionaria Stoicescu, Something Else that Signs, versiunea în limba engleză de Muguraș Maria Petrescu și David Paul Vnuck.
         Poetul Vasile Poenaru, directorul editurii, spune că ,,varianta internațională (cu ISBN de Statele Unite ale Americii, care se tipărește și se livrează local în USA și Canada) poate fi accesată pe: https://www.createspace.com/6549735 iar ediția digitală Kindle, pe Amazon: http://amzn.to/2bQr03U. Ambele linkuri se pot trimite diasporei române și / sau vorbitorilor de limbă engleză.’’
         Cartea va fi lansată în lunile următoare la București și la Bistrița cu ocazia Festivalului Internațional de Teatru ,,Liviu Rebreanu’’.
         ,,Passionaria Stoicescu vine să ne supună atenției un corolar poetic care să-i explice arta scrisului, pe care îl stăpânește cu măiestrie de o viață, jucându-se cu el ca un copil, posedându-l cu toată ființa și trăirea ei de scriitoare. Poeziile ei sunt  misterul jucat ironic în datul sorții, dorința acută de explicație și auto-explicație, folosind metoda paradoxului perfect care, deși ascuns într-o mănușă de catifea, lovește direct la țintă. Ca și în cazul volumului bilingv Doamna Bonsai / Madam Bonsai (traducere în limba engleză de Muguraș Maria Petrescu), Something Else than Signs este  jocul culorii închis / deschis, exprimat prin cuvinte calde, clare, simple, uneori luminoase, contrase în tușe puternic întunecate ce vin să-i acopere existența, identitatea, să o acopere chiar pe ea ca ființă. Umană?! Femeie?! Poetă?! Cât din toate acestea este foarte greu de spus sau de stabilit într-o proporție exactă.
         Iată de ce Passionaria Stoicescu preferă să se îmbrace într-un mister ușor, fin, oarecum ironic, ce duce cu gândul la un univers în exclusivitate, al ei în întregime, palpabil în sine, dar și îndepărtat sau pierdut într-o lumină difuză. Jocul de-a du-te, vin-o, de a fi și a nu fi, stăpânește toate cărțile ei. Și de aici, din fragilitatea ca de porțelan a sufletului ei, de nobilă Doamnă Bonsai, se conturează în fața ochilor noștri însăși Doamna Bonsai în carne și oase, care se vede chiar pe ea proiectată și reproiectată în cele poezii. ,,Scriu.../ Am fost binecuvântată să scriu,/ să înfloresc pe hârtie/ bonsaii vieții mele:/ copilărie tăiată,/ iubire retezată,/ vise ciuntite -/ toate în pământ puțin,/ să mă tot bucur de chin,/ să fie fascinantă
și-ntremătoare/ d u r e r e a/ - mai ales când dau în floare - / adică scriu...’’ – Doamna Bonsai.
         Citind aceste două volume de poezie ne punem întrebarea firească unde și cât este Passionaria Stoicescu alias Doamna Bonsai? Răspunsul poetei vine simplu, gradat, cu fiecare poem în parte. El vine de undeva de departe, materializat, tot paradoxal, într-un om – un mire, dar nu cel creat, așa cum spune Biblia dintr-un ,,pumn de țărână din pământ’’, ci de la himeră de cenușă, întrupată în mirele poeziei. Iubire, pasiune, destin (,,De tine am ars/ până când zgura/ mi-a rostuit altfel făptura.../ Acum,/ dacă ți-aș mai întinde un gând/ ar fi spulberat de vânt.../ Trupului meu/ torturat de arșiți mereu/ i-am îngăduit o ușă/ prin care să pleci,/ mire al meu de cenușă...’’ – Mirele de cenușă), blestem (,,Nu privi înapoi -/ va ploua cu cele mai uscate ploi,/ va ninge cu cea mai neagră ninsoare,/ n-ai să mai vezi niciodată/ celălalt soare...’’ – idem), căutare îndelungă, permanentă și înfrigurată (,,Du-te!/ În chip de drum/ fie s-alergi după fum...’’ – ibid). Mirele ei etern pe care-l vrea, dar îl și repudiază din tot sufletul pentru pecetea cu care a marcat-o definitiv toată viața este doar Poemul (,,Nu-l văd și nu-l ating - dar este,/ nu urc, dar el mă ia pe creste,/ nu-i foc, dar arde nevăzut/ și cântă disperant și mut.// Mi-e mire fără legământ/ și cer imens, fără pământ,/ drag mort din patima mea vie...// El?// Eu!// Poemul – când mă scrie!’’ – Identitate). Iar de aici până la materializarea acestei iubiri dorite, râvnite, așteptate cu înfrigurare, trăită la cota maximă a unei pasiuni devoratoare, dar și blestemată în egală măsură, de la acest extaz agonic în permanență nu este decât un pas (,,Singură,/ eu și cărțile/ în trudnică exilare,/ privind cu spaimă/ furnicarul de pe trotuare...// Singură/ fără nume,/ c-un sentiment vinovat/ c-am purtat în mine,/ am născut/ și am legănat/ această lume nepăsătoare,/ această lume... – Eu și cărțile).



Muguraș Maria Petrescu,
Jurnalist cultural,
Membru UZPR


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu